Trauma atasament

Autor: Psih. Delia Vlaicu

Atașamentul și Impactul Său asupra Vieții Emoționale și Sociale

Atașamentul influențează multe aspecte ale vieții noastre psihice, emoționale și sociale. Un atașament securizant oferă siguranță și încredere, atât în sine cât și în ceilalți. De asemenea, joacă un rol important în dezvoltarea rezilienței în fața adversităților vieții. Construirea unor atașamente emoționale sigure și stabile este o nevoie fundamentală. În special pentru un copil, atașamentul față de părinți este esențial pentru supraviețuire.

Dacă această nevoie de atașament nu este împlinită, efectele asupra psihicului unui copil pot fi devastatoare.

Ce Este Trauma de Atașament?

Trauma de atașament este o afecțiune psihologică ce apare în urma unor experiențe traumatizante legate de relațiile de atașament din copilărie. Aceasta poate avea consecințe grave asupra dezvoltării emoționale și relaționale ale unei persoane. Trauma de atașament influențează modul în care o persoană se atașează și interacționează cu ceilalți pe parcursul vieții.

Cauzele Traumei de Atașament

Trauma de atașament poate fi cauzată de mai multe evenimente. Acestea includ neglijența, abandonul, abuzul fizic, sexual sau emoțional. De asemenea, experiențele repetitive de pierdere ale unei figuri de atașament pot contribui. Aceste traume pot afecta dezvoltarea creierului și capacitatea de a forma relații sănătoase în viața adultă.

Franz Ruppert, specialist în psihoterapia traumei, spune: „A nu fi iubit de mama sa devine un conflict insuportabil pentru copil. Acesta va încerca să simtă cum este traseul sufletesc al mamei și va face tot posibilul pentru a nu fi respins. Totuși, aceste încercări sunt sortite eșecului, deoarece mama este prea rănită pentru a dezvolta un atașament sănătos față de copil.”

Manifestările Traumei de Atașament

Trauma de atașament se poate manifesta prin dificultăți în reglarea emoțională, probleme de relaționare și anxietate. Persoanele afectate pot prezenta comportamente evitante și disfuncționalități în relațiile intime. Aceste efecte pot duce la dificultăți majore în formarea și menținerea unor relații sănătoase.

Terapia Traumelor de Atașament: EFIT

Terapia de atașament, în special Terapia Individuală Centrată pe Emoții (EFIT), s-a dovedit extrem de eficientă. EFIT este o abordare integrativă bazată pe teoria atașamentului. Ea utilizează tehnici și concepte din abordările umanist-experiențiale pentru a restructura experiența emoțională a clientului. Scopul este de a crea un cadru relațional corectiv emoțional.

Obiectivele Terapiei Traumelor de Atașament

Obiectivele principale ale terapiei pentru trauma de atașament includ:

  • Reglarea emoțională.
  • Crearea experiențelor emoționale corective în „aici și acum”.
  • Îmbunătățirea relațiilor sociale.
  • Dezvoltarea unui atașament securizant.

Postări asemănatoare

  • În psihoterapie, abordarea traumei s-a concentrat mult timp pe restructurarea gândurilor și emoțiilor. Studiile recente subliniază însă rolul esențial al corpului în acest proces. Modelul terapeutic Somatic Experiencing (SE), dezvoltat de Peter Levine, oferă o nouă perspectivă asupra vindecării.

  • Constelațiile familiale reprezintă o metodă terapeutică dezvoltată  în anii 1990 de către Bert Hellinger, un psihoterapeut german. Această abordare se bazează pe ideea că problemele emoționale și comportamentale ale individului sunt adesea influențate de dinamica și istoria familiei sale. Prin intermediul acestei tehnici, participanții pot explora și înțelege mai bine relațiile familiale și tiparele care le afectează viața.

  • Hipnoza este o stare de atenție intenționat focalizată, o comutare de la atenția periferică la o formă de atenție concentrată. Un exemplu este atunci când cineva este atât de cufundat în citit, încât pierde noțiunea timpului sau nu își aude numele când este strigat. Hipnoza este starea naturală alterată de conștiință, care poate fi asistată de un terapeut, folosind un text de inducție, în timp ce hipnoterapia este acel tip de terapie care folosește starea de hipnoză pentru a aduce o schimbare în viața omului.