Persoană care își observă respirația și senzațiile corporale într-un moment de liniște
Somatic Experiencing

Vindecarea traumei prin conștientizarea senzațiilor corporale

Somatic Experiencing aduce atenția asupra senzațiilor corporale și reacțiilor sistemului nervos, susținând reglarea treptată și reconectarea dintre corp, emoții și minte.

Scris de Corina Șoimușan

Atunci când vorbim despre experiențe copleșitoare, atenția merge frecvent spre gânduri și emoții. Corpul participă însă la fiecare moment: ritmul respirației se schimbă, musculatura se încordează, apare impulsul de a fugi, de a lupta, de a îngheța sau de a ne retrage din contact.

Somatic Experiencing este o abordare orientată spre observarea acestor reacții și spre dezvoltarea unei capacități mai mari de a rămâne prezent cu senzațiile, fără a fi copleșit. Nu este masaj și nu înseamnă că terapeutul „scoate trauma din corp”. Este un proces psihoterapeutic în care experiența corporală devine una dintre sursele de informație.

De ce este important corpul în terapia traumei?

După un eveniment amenințător, organismul poate continua să reacționeze la indicii care seamănă cu pericolul inițial. Pot apărea tensiune, accelerarea pulsului, amorțeală, agitație, dificultăți de respirație sau senzația de deconectare.

Aceste reacții sunt reale, dar nu sunt specifice exclusiv traumei. Ele pot apărea și în anxietate, afecțiuni medicale, oboseală ori alte contexte. De aceea, simptomele noi, intense sau persistente trebuie evaluate și medical atunci când este necesar.

În terapie, observarea corpului poate ajuta persoana să recunoască mai devreme activarea și să descopere ce o susține în revenirea la o stare tolerabilă.

Sistemul nervos și răspunsurile de protecție

În fața amenințării, organismul mobilizează resurse pentru protecție. Putem simți impulsul de a ne îndepărta, de a ne apăra sau, când acțiunea pare imposibilă, putem îngheța ori ne putem deconecta.

Aceste răspunsuri nu sunt alegeri morale și nu indică slăbiciune. Sunt forme de adaptare. Dificultatea apare când reacția se activează în situații prezente care nu au același nivel de pericol sau când persoana nu poate reveni ușor la echilibru.

Orientarea

Orientarea înseamnă observarea lentă a mediului actual: culori, forme, lumină, sunete și locurile în care privirea se oprește firesc. Exercițiul poate ajuta creierul și corpul să actualizeze informația că persoana se află aici, acum, nu în momentul trecut.

Nu este nevoie ca orientarea să producă imediat calm. Uneori primul pas este doar să observăm că există și elemente neutre ori plăcute în spațiu, nu numai surse de amenințare.

Pendularea

Pendularea descrie mișcarea atentă a atenției între o zonă de disconfort și una mai neutră sau mai stabilă. De exemplu, o persoană poate observa tensiunea din piept, apoi contactul picioarelor cu podeaua, fără să rămână prea mult într-un loc copleșitor.

Scopul nu este evitarea emoției, ci creșterea flexibilității. Persoana învață că atenția se poate mișca și că o senzație intensă se poate schimba în timp.

Titrarea

Titrarea înseamnă lucrul cu fragmente mici de experiență. În locul unei confruntări bruște cu întreaga amintire, sunt explorate doze gestionabile de senzație, emoție sau imagine, urmate de revenire la resurse și prezent.

Acest ritm poate fi important pentru persoanele care se activează rapid. Totuși, nicio tehnică nu garantează absența disconfortului, iar expresia „evită retraumatizarea” este prea categorică. Un terapeut responsabil monitorizează reacțiile, adaptează intervenția și oprește procesul când este necesar.

Impulsurile și reacțiile defensive

Uneori corpul semnalează un impuls care nu a putut fi urmat în momentul inițial: împingerea, retragerea, întoarcerea capului sau stabilirea unei distanțe. Într-un cadru terapeutic, aceste impulsuri pot fi observate sau explorate lent și simbolic, fără dramatizare și fără a presupune că există „energie blocată” care trebuie eliberată.

Sensul mișcării este construit împreună cu clientul. Nu orice tremur, căscat sau modificare a respirației este dovada unei descărcări traumatice.

Posibile beneficii și limite

Unele persoane descriu o mai bună conștientizare corporală, recunoașterea mai rapidă a activării și o capacitate crescută de autoreglare. Există studii preliminare promițătoare, dar baza de dovezi pentru Somatic Experiencing este mai restrânsă decât pentru tratamentele recomandate în ghiduri pentru PTSD, precum EMDR și terapiile cognitiv-comportamentale centrate pe traumă.

Abordarea poate fi integrată într-un plan mai larg, în funcție de evaluare și de preferințele clientului. Nu ar trebui prezentată ca soluție universală și nu înlocuiește îngrijirea medicală sau psihiatrică.

Un exercițiu simplu de observare

Alege un moment relativ calm. Observă trei puncte de contact ale corpului cu scaunul sau podeaua. Lasă privirea să găsească trei obiecte din încăpere. Apoi întreabă-te: „Ce senzație este cea mai ușor de observat acum?”

Nu încerca să o schimbi. Denumește-i calitatea—caldă, rece, tensionată, ușoară, stabilă—și observă dacă se modifică timp de câteva respirații. Dacă apare disconfort puternic, revino la mediul din jur și oprește exercițiul.

Reconectarea cu corpul nu este o probă de rezistență. Este dezvoltarea treptată a unei relații mai curioase și mai puțin amenințătoare cu propriile senzații.

Corina Soimusan, psihoterapeut integrativ și psihopedagog la Trauma Center

Autor

Corina Șoimușan

Psihoterapeut integrativ și psihopedagog

Corina Soimusan este psihoterapeut integrativ și psihopedagog, cu o abordare centrată pe relația terapeutică și conexiunea dintre minte, corp și emoții, orientată spre autocunoaștere și echilibru interior.

Informația poate fi un început.

Dacă ai nevoie de sprijin, putem continua împreună.

O discuție inițială ne ajută să înțelegem ce tip de terapie și ce specialist ți se potrivesc.

Lucrează cu noi

Programează o discuție

Explorează mai întâi