Imagine Resurse Pozitive

Autor Psih. Adriana Laszlo

Avem în interiorul nostru un rezervor de experienţe pozitive, care pot fi redescoperite şi utilizate conştient pentru a ne vindeca, a ne ajuta şi regla emoţional şi a ne deschide noi perspective.

Sunt acele experienţe pozitive pe care le-am trăit de-a lungul vieţii din copilărie până în prezent, în relaţie cu oamenii din jurul şi mediul nostru. Sunt acele experienţe în care am simţit conexiune, iubire, grijă, protecţie şi ghidaj şi care ne-au hrănit încrederea în lume şi viaţă, ne-au dat putere, sens, şi ne-au modelat ca oameni.

Sunt acele lucruri pe care le facem şi ne aduc bucurie şi mulţumire în viaţă.

Sunt acele momente şi locuri frumoase în care ne-am simţit conectaţi la natură sau univers.

Sunt acei oameni care ne iubesc, ne îngrijesc, ne protejează şi ne ajută să devenim.

Sunt acei ghizi spirituali sau mentori care ne îndrumă pe calea noastră.

Şi sunt acele locuri care ne aduc pace şi linişte în suflet şi ne încarcă cu energie.

Putem învăţa cum să cultivăm aceste resurse de care avem nevoie şi cum să le folosim, în orice situaţie, indiferent că dorim să vindecăm o traumă sau doar să ne schimbăm starea de spirit.

În terapie, sunt trusa noastra de instrumente în lucrul cu trauma, pentru a ajunge la vindecare.

În viaţa de zi cu zi, reursele pozitive sunt instrumentele cu care ne putem regla emoţional, ne putem transforma starea de spirit şi ajuta în orice situaţie provocatoare.

Postări asemănatoare

  • În psihoterapie, abordarea traumei s-a concentrat mult timp pe restructurarea gândurilor și emoțiilor. Studiile recente subliniază însă rolul esențial al corpului în acest proces. Modelul terapeutic Somatic Experiencing (SE), dezvoltat de Peter Levine, oferă o nouă perspectivă asupra vindecării.

  • Constelațiile familiale reprezintă o metodă terapeutică dezvoltată  în anii 1990 de către Bert Hellinger, un psihoterapeut german. Această abordare se bazează pe ideea că problemele emoționale și comportamentale ale individului sunt adesea influențate de dinamica și istoria familiei sale. Prin intermediul acestei tehnici, participanții pot explora și înțelege mai bine relațiile familiale și tiparele care le afectează viața.

  • Hipnoza este o stare de atenție intenționat focalizată, o comutare de la atenția periferică la o formă de atenție concentrată. Un exemplu este atunci când cineva este atât de cufundat în citit, încât pierde noțiunea timpului sau nu își aude numele când este strigat. Hipnoza este starea naturală alterată de conștiință, care poate fi asistată de un terapeut, folosind un text de inducție, în timp ce hipnoterapia este acel tip de terapie care folosește starea de hipnoză pentru a aduce o schimbare în viața omului.